28 august 2008

Campania democrata

Citesc articolul lui stash dintr-un hotel de langa Kansas City exact dupa ce am vazut discursul lui Bill Clinton. Diferenta abisala intre noi si ei este ca dupa discursurile impresionante, regizate, aplaudate, politicienii nu uita chiar tot ce au promis si nici nu se cearta pe ciolan imediat dupa ce s-au agatat de el. Sunt uimit si impresionat de atitudinea democratilor. In acelasi timp vad ca toti politicienii romani odata ce au urcat intr-un scaun din Parlament, se transforma si nu se mai intreaba de ce au ajuns acolo.

22 august 2008

milionarul pseudomioritic

Ajung azi de la Fluture pe la unu' care vinde reteta succesului in carti. Insinueaza ca poti deveni milionar, asa in cuvinte multe si fara fond. Cea mai tare afirmatie ? "Impreuna cu sotia am inceput sa investim in proprietati imobiliare, pornind cu un capital propriu format din 1000 US$ (nici mie nu-mi vine sa cred! nici mie), restul fiind imprumutat (pina la 2500 de Euro)." Macar zii in ce an insemnau ceva 1000 USD in imobiliare ca sa stim ce am pierdut! Sunt ingrijorat de faptul ca cineva cu un grup redus de neuroni la mansarda ar putea crede ce zice domnul pe acolo. Mai rau. Ar putea indruma si pe altii. Am mai citit ceva gogonat: "Un lucru pot sa va asigur. SI OAMENII CINSTITI POT DEVENI MILIONARI IN ROMANIA!" Trebuie sa schimbe furnizorul, e clar.

14 august 2008

Kilometrii multi

Citesc azi la favit.weblog.ro ca e o persoana care a facut 1.000.000 km (un milion) in patru ani cu o masina. E absurd ce zice nenea ca a mers cei 680 km pe zi in medie. Nici macar un sofer de tir nu parcurge acesti kilometri si nici masina. Un sofer de tir profesionist parcurge cam 240.000 pe an. Tractorul poate parcurge intradevar si 600.000 daca e utilizat de mai multi soferi. La o socoteala simpla, daca se scad un minim numar de zile in care s-a facut revizie la vehiculul in cauza e ca si cum service-ul la care merge domnul are dexteritatea unui stand de formula 1. Din experiente traite, pot spune ca am parcurs cu o Lancia Thema din februarie 1998 pana in martie 1999 105.000 km mergand la fiecare 2-3 zile de la Bucuresti la Craiova (460 km /zi minim) plus un drum in Italia (Bucuresti Milano si retur) aproape 4500 km. Dar cand s-a sfarsit istoria asta, eram eu primul care avea nevoie de reparatii capitale nu masina. Probabil ca aberatia cu pricina, in lipsa a cine stie ce situatie speciala in care s-au parcurs km, e destinata sa atraga atentia asupra skodei. Si apropo de Octavia: dupa parerea mea, care am fost cu o Octavia pana la Milano prin 2004, este incomoda la drum lung si cam instabila la viraje.

13 august 2008

Punct de vedere

Citesc la stash un articol despre imaginea pe care o au strainii despre tara noastra. Ca de obicei, stash pune punctul pe "i" sperand sa il auda si cei care ar trebui nu numai cei ca mine care sunt de acord cu el. Interesanta abordarea. Considera ca romanii care merg in strainatate nu au acel simt patriotic de a arata partea plina a paharului pentru ca sunt prea afectati de partea goala. Multi nu reusesc sa puna intr-o lumina favorabila. Cunosc spre exemplu un milionar de carton cu S-Klasse care desi a trecut de multe ori catre Poiana Brasov nu s-a oprit niciodata la Biserica Neagra care presupune un ocol de 5 minute. Sau la Muzeul Ceasului din Ploiesti. In schimb va enumera fara dificultati localurile, prostituatele, smecherii din Poiana Brasov si ce timp "a scos" el pana acolo. Iar daca ii vorbesti de manastirile din nordul Moldovei are impresia ca trebuie sa treaca Muntii Urali ca sa le viziteze. Ce sa mai vorbim de omul din clasa medie care abia ajunge sa isi faca un concediu.....

11 august 2008

Limba latina

Am citit un articol la Denisa si am fost revoltat ca si ea. Comentariul as putea zice ca fuse cam lung dar as mai fi avut de scris destul. Iata ce am zis: Limba latina, asa cum spune Lovinescu, poate ajuta la cimentarea valorilor morale ale individului macar prin multe proverbe care in latina suna expresiv precum si prin aruncarea unei priviri catre stramosii romani. Ce au facut romanii acum 2000 ani este impresionant oricum, chiar nestiind multa latina. In acelasi timp toata lumea zice ca programa este incarcata. Cine spune asa ceva este un iresponsabil. Inainte de revolutie se studiau mai multe materii, 6 zile pe saptamana nu 5 si scoala se facea cu constiinta unui viitor mai bun. Azi, elevii termina cu mari chinuri un paduchios de liceu in care ajung sa bata profesori, sa faca sex oral prin wc, sa copieze pe rupte, sa faca schimb de ID-uri de hi5 sau similar. Dupa acest supliciu, cumpara in doi-trei ani o bucata de hirtie (a se citi diploma) si se mira ca nu ii angajeaza marile companii la care “aplica” cu inconstienta impostorului. Se vede dupa hemoragia de avocati, economisti si specialiti agramati in comunicare care pretind sute de euro salariu fara o minima pregatire. Ca sa ii raspund lui Calin Bicazan, chiar de nevoie spirituala duce lipsa invatamantul. Pe bancile scolii se formeaza personalitatea viitorului cetatean. Fara valori morale sanatoase vom fi o adunatura de vite peste ani. Multumita articolelor de acest fel puturosii vor tipa mai tare si eventual ar trebui sa se treaca clasa doar trecand prin fata gardului scolii. Sau sa introducem materii optionale, adica sa substituim limba romana cu concursuri de injuraturi in ordine alfabetica, matematica cu cumparaturile la mall, educatia fizica cu discoteca samd ?? Nu propavaduiesc sistemul “multilateral dezvoltat” pe modelul comunist ci construirea unui esafodaj minimal de cultura fara de care un adolescent nu va avea discernamant ca adult. Mai bine scriai ce ar trebui sa se faca la scoala in plus fata de putinul aproape inexistent care se face acum. Ca sa fiu in ton :) ERRARE HUMANUM EST SED PERSEVERARE DIABOLICUM